Camera de Comerț și Industrie Maramureș în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României au organizat joi, 23 martie a.c., la Centrul de Instruire și Marketing ”Gheorghe Marcaș” al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș un seminar interactiv cu tematică despre ”Reguli Generale de Avizare a Existenței Cazului de Forță Majoră”. Evenimentul a fost susținut de dna. Elisabeta Perșinaru, director al Direcției Juridice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, specialist cu o experiență vastă în domeniu. Întâlnirea a fost moderată de președintele organizației camerale, dl. Florentin-Nicolae Tuș.
Dacă anul trecut, Camera de Comerț și Industrie Maramureș în colaborare cu Baroul Maramureș și cu Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României au organizat în premieră un eveniment important referitor la arbitrajul comercial, susținut de președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de la București, dl. prof. Ștefan Deaconu, anul acesta, organizația camerală a continuat seria seminariilor pe teme juridice și a abordat tot în premieră, în Baia Mare, un subiect mai puțin cunoscut, mai puțin discutat și destul de delicat – cel al clauzei de forța majoră.
”E o clauză care, în anumite situații, poate fi activată; avocații, juriștii cu siguranță știu despre ce e vorba. E o clauză care se regăsește la cele mai multe contracte comerciale. Avizarea unei situații de forță majoră poate exonera la un anumit moment de răspundere partea care o invocă, evident că trebuie îndeplinite anumite condiții și pentru a se ajunge la avizarea unei astfel de situații, e nevoie de un parcurs mai complex, mai lung. Ceea ce e important de subliniat, avizarea clauzelor de forță majoră în România este atributul Camerei de Comerț și Industrie a României și al Camerelor de Comerț și Industrie Județene. Orice activare a unei astfel de clauze sau intenții de activare și avizare a unei astfel de clauze necesită avizul Camerelor de Comerț”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș.
În cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, directorul Direcției Juridice, dna. Elisabeta Perșinaru se ocupă în mod direct și de aspectele ce țin de clauza de forță majoră, motiv pentru care organizația camerală din Maramureș a considerat oportun ca un astfel de seminar să fie susținut în municipiul Baia Mare de un specialist în domeniu. Elisabeta Perșinaru a transformat seminarul într-o întâlnire dinamică, interactivă și a discutat concret cu cei prezenți spețe și alte situații pe care le-au întâlnit, cu care s-au confruntat în activitatea lor de zi cu zi ori pe care le-au avut de pus în practică. De asemenea, a avut loc o prezentare a regulilor generale de avizare a existenței cazului de Forță Majoră, instrument important și util în activitatea juriștilor și a companiilor. S-a discutat punctual despre fiecare condiție, fiecare alineat, pe fiecare text de lege, clauza de forță majoră necesitând să fie inserată în contractele comerciale semnate.
Printre cei prezenți în sală s-a aflat și decanul Baroului Maramureș, av. Florin Andreicuț, care s-a implicat activ în promovarea acestui eveniment, asigurând prezența în sală a unui număr semnificativ de avocați. Baroul Maramureș este unul dintre colaboratorii importanți ai organizației camerale. De asemenea, în sala de conferințe au mai fost prezenți reprezentanți ai administrației publice (Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, primării), companii furnizoare de utilități (Vital, Electrica, Vodafone, RCS & RDS), studenți de la Centrul Universitar Nord care au avut oportunitatea de a afla informații de la specialiști în ceea ce privește forța majoră – tema principală a evenimentului, Nicușor-Marin Blaga, decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, reprezentanți ai societății Parcuri Industriale, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, juriști și alți invitați.
Camera de Comerț și Industrie Maramureș