Camera de Comerț și Industrie Maramureș celebrează în 18 septembrie a.c., 30 de ani în serviciul comunității de afaceri. Sunt 30 de ani de activitate continuă în care instituția camerală a pus accent pe asigurarea unei baze materiale de calitate pentru a putea pregăti și diversifica cele mai bune servicii suport pentru mediul de afaceri. A promovat ofertele și serviciile companiilor pe piața din Maramureș prin numeroasele târguri și expoziții, a oferit servicii de asistență și consultanță juridică, seminarii gratuite de informare precum și o ofertă variată de cursuri de formare profesională.
Despre CCI Maramureș
Camera de Comerț și Industrie a județului Maramureș este o organizație autonomă, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, non profit, cu personalitate juridică, creată pentru a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor săi și ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și din străinătate. Camera a fost înființată la data de 18.09.1990 și a dobândit personalitate juridică la data recunoașterii înființării ei prin Hotărârea de Guvern nr. 799/1990. În prezent, Camera de Comerț și Industrie Maramureș funcționează în baza Legii 335/2007 cu modificările și completările ulterioare.18 septembrie 1990 va rămâne astfel data istorică la care Camera de Comerț și Industrie Maramureș a devenit o instituție de sine stătătoare în cadrul unei ședințe deschisă de regretatul Gheorghe Marcaș, președintele Comitetului de Inițiativă și Organizare a CCI Maramureș la acea dată și totodată cel care apoi vreme de 28 de ani a condus destinele instituției camerale. În 2018, conducerea instituției camerale a fost preluată de Florentin-Nicolae Tuș. La data de 1 iulie a.c., Tuș a fost reales în funcția de președinte al CCI Maramureș, pentru mandatul 2020-2024.
Servicii CCI Maramureș
Acordarea asistenței și consultanței de afaceri membrilor Camerei și oamenilor de afaceri maramureșeni, promovarea mediului de afaceri maramureșean prin târguri și expoziții, organizarea de cursuri de formare profesională de inițiere, calificare, specializare și perfecționare, arbitraj comercial, consolidarea relațiilor interne-externe, înființarea Centrului de Instruire și Marketing care poartă azi numele ing. Gheorghe Marcaș, cel care a fost și va rămâne o personalitate marcantă pentru comunitatea economică maramureșeană, implementarea a numeroase proiecte europene și de responsabilitate socială și ”Topul Firmelor Maramureșene”, un eveniment de apreciere și recunoaștere pentru comunitatea de afaceri reprezintă doar câteva dintre proiectele și activitățile implementate și derulate de Camera de Comerț și Industrie Maramureș în cei 30 de ani de activitate.
Echipa CCI Maramureș
De-a lungul celor 30 de ani de activitate, în Camera de Comerț și Industrie Maramureș au activat aproximativ 90 de angajați care, prin seriozitate, încredere în forțele proprii și dorință de a dezvolta servicii în folosul comunității de afaceri, au reușit să transforme instituția camerală într-o entitate reprezentativă la nivel local și național, precum o adevărată ”Busolă de afaceri”.
Tuș: ”Suntem fideli viziunii noastre de a ne poziționa tot mai vizibil ca un agent al dezvoltării locale”
”Astăzi, fără suportul membrilor Camerei de Comerț și Industrie Maramureș și al colaboratorilor noștri, nu am fi putut vorbi despre acești 30 de ani de activitate în serviciul comunității de afaceri. Ne bucurăm de un suport reciproc care s-a bazat, de-a lungul a trei decenii, pe încredere, cooperare, unitate și respect. Camera de Comerț și Industrie Maramureș este de 30 de ani în serviciul comunității de afaceri și vă asigur că își va continua această misiune cu responsabilitate și profesionalism, într-un mod obiectiv și temeinic, cu dorință de încurajare și suport pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Nu vom uita că am aniversat 30 de ani într-o perioadă în care economia europeană și mondială s-a luptat cu blocaje generate de factori imprevizibili (pandemia COVID-19), o perioadă în care am asistat în același timp la creionarea unor noi planuri de relansare economică. La vremuri noi, sunt provocări noi însă vă asigurăm că suntem fideli viziunii noastre de a ne ”poziționa tot mai vizibil ca un agent al dezvoltării locale”, iar Camera de Comerț și Industrie Maramureș va rămâne ”Busola Dumneavoastră în afaceri!”, declară președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș.
În semn de apreciere și recunoștință, Camera de Comerț și Industrie Maramureș a acordat membrilor și colaboratorilor săi medalia aniversară ”CCI Maramureș – 30 de ani în serviciul comunității de afaceri”.