Camera de Comerț și Industrie Maramureș a lansat, la sfârșitul lunii noiembrie, radiografia economică a județului într-o nouă apariție editorială marca

”Repere economice maramureșene”

Analiza prezentată în lucrarea ”Repere economice maramureșene – Ediția 2021” oferă o radiografie extrem de apropiată a situației economice a județului nostru și este realizată pe baza evoluției, respectiv a tendinței principalilor indicatori economici, pe perioade cuprinse între 3 și 30 de ani. În breviarul economic mai pot fi consultate date referitoare la Produsul Intern Brut,  la situația volumului exporturilor și importurilor sau a câștigului salarial nominal mediu brut, cu mențiunea că remarcăm o creștere a diferenței dintre câștigul salarial în Maramureș și câștigul salarial la nivel regional, pe fondul unei polarizări regionale. În ultimii 13 ani, toate județele din Regiunea de Nord-Vest, cu excepția județului Cluj, au înregistrat un câștig salarial nominal mediu brut lunar mai mic decât mediile naționale, regionale și cele înregistrate la nivelul județului Cluj. Lucrarea mai prezintă statistica înmatriculărilor, situația resurselor umane la nivel de județ, date din domeniul agriculturii și al turismului, acesta din urmă fiind un alt sector extrem de afectat de efectele pandemiei de COVID-19. Este evidențiată scăderea semnificativă a capacității turistice în funcțiune la nivel județean, regional și național, raportat la anii precedenți, pe fondul restricțiilor impuse de autorități în contextul sanitar internațional. Raportat la înnoptările în structuri de primire turistică, Maramureșul se situa în 2020 pe locul 17 la nivel național, la numărul total de turiști străini, respectiv pe locul 16 la totalul de înnoptări și la numărul de turiști români. Informațiile utilizate și prezentate în ”Repere economice maramureșene 2021” provin de la Institutul Național de Statistică, Oficiul Național al Registrului Comerțului, TEMPO online, Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte surse publice, respectiv baza de date proprie a Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.

Download