Un prim set de propuneri de măsuri imediate, care vizează politicile economice, fiscale, monetare necesare privind diminuarea potenţialelor efecte economice negative ale pandemiei generate de COVID-19 asupra agenţilor economici din România a fost întocmit şi trimis Guvernului României, respectiv premierului Ludovic Orban şi Grupului de lucru GLI-ECOROM, de către Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). La realizarea acestui plan de măsuri şi-au adus aportul CCIR împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie judeţene, în urma consultării mediului de afaceri.
„Vă mulțumim tuturor pentru propunerile, măsurile și soluțiile care au stat la baza realizării demersului instituțional și vă asigurăm, în continuare, de implicarea deplină a CCI Maramureș în susținerea intereselor membrilor săi și a mediului de afaceri în general”, transmite preşedintele CCI Maramureş, Florentin-Nicolae Tuş.
Propunerile de măsuri imediate sunt:
1. Scutirea sau cel puţin eşalonarea plăţii impozitelor, taxelor şi contribuţiilor agenţilor economici (CAS, CASS şi CAM) pentru salariile angajaţilor acestora pentru o perioadă de 90 de zile concomitent cu acordarea unei bonificaţii de cel puţin 15% companiilor care înţeleg să nu acceseze opţiunea de reeşalonare;
2. Prelungirea până pe data de 25 mai 2020, prin derogare de la prevederile art. 42, alin. (1) din Codul Fiscal a termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit aferentă anului fiscal 2019;
3. Prelungirea de la 15 zile la 45 de zile a termenului în care poate începe executarea silită, pentru toate somaţiile active emise de ANAF în situaţia în care nu se stinge debitul sau nu se notifică organul fiscal cu privire la intenţia de a demara procedura de mediere. În practică, există situaţii în care aceste somaţii sunt transmise din eroare, însă datorită situaţiei create, contribuabilii pot avea nevoie de timp suplimentar pentru a analiza situaţia şi a notifica organul fiscal cu privire
la intenţia de a demara procedura de mediere;
4. Amânarea termenelor pentru depunerea situaţiilor financiare aferente anului 2019 şi depunerea D101, deconturi TVA, D390, D394;
5. Creşterea investiţiilor publice pentru susţinerea economiei şi direcţionarea unor resurse financiare corespunzătoare din bugetul de stat sau cel comunitar, pentru sprijinirea activităţii curente a sectorului IMM;
6. Acordarea de linii de credit prin intermediul băncilor cu capital de stat (CEC Bank, Eximbank) pe termen de un an cu dobândă „0” sau cel mult 50% din ROBOR, pentru IMM şi pentru celelalte entităţi ce au până la 50 de angajaţi (PFA, IF, II, AF, ONG) pentru a stimula revenirea rapidă a activităţii;
7. Acordarea de garanţii guvernamentale companiilor pentru a contracta finanţări bancare pentru susţinerea activităţii curente, inclusiv a şomajului tehnic şi totodată acordarea de scutiri pe impozite pentru angajările noi;
8. Eşalonarea datoriilor fiscale pe o perioadă de până la 120 de zile de la termenul de plată (25.03.2020), fără a fi calculate dobânzi şi penalităţi pentru această perioadă;
9. Compensarea între sumele de rambursat de la bugetul de stat şi obligaţiile fiscale
scadente ale contribuabililor persoane juridice, fără calcularea de penalităţi în sarcina acestora dacă compensarea nu s-a realizat la timp de către stat;
10. Rambursarea imediată a datoriilor statului către agenţii economici: rambursări de TVA, recuperări de impozite etc;
11. Adoptarea cu celeritate a proiectului legislativ privind tranzacţiile electronice, proiect de Lege privind identificarea electronică şi serviciile de încredere aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor (L481/2019 – Pl-x 475/2019) sau emiterea de către Guvernul României a unei Ordonanţe de Urgenţă prin care semnăturii electronice avansată să-i fie recunoscută valoarea juridică şi care să producă efecte juridice depline;
12. Modificarea H.G. nr. 1186/2000 pentru aprobarea Listei cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care asiguraţii beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă fără condiţii de stagiu de cotizare prin adăugarea COVID-19 pe lista bolilor infectocontagioase astfel încât să beneficieze de indemnizaţie şi cei fără stagiu de cotizare;
13. Eliminarea plafoanelor pentru constituirea de provizioane pentru riscul de neîncasare a clienţilor;
14. Rambursarea de urgenţă către agenţii economici a plăţilor concediilor medicale ale angajaţilor acestora;
15. Trecerea medicamentelor, materialelor şi serviciilor SSM necesare pentru prevenţie, dezinfecţie şi protecţie de la cota redusă sau standard de TVA, la cota de 5%;
16. Introducerea şi acordarea deductibilităţii fiscale pentru provizioanele de continuitate a activităţii;
17. Instituirea unor măsuri privind şomajul tehnic pentru toţi agenţii economici, aplicabile inclusiv altor entităţi, inclusiv organismelor neguvernamentale care desfăşoară activităţi economice;
18. Adoptarea de urgenţă şi cu deplină transparenţă a procedurii stabilită prin hotărâre a Guvernului, pentru punerea în aplicare a măsurilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în condiţiile în care măsura extinderii termenului de suspendare a cursurilor unităţilor de învăţământ este prevăzută a fi în fiinţă pe toată perioada în care este instituită
starea de urgenţă;
19. Scutirea sau cel puţin amânarea de la plata TVA a impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi a taxelor locale pentru trimestrele I şi II ale anului în curs pentru firmele din domeniul turismului;
20. Efectuarea demersurilor către sectorul bancar în vederea instituirii unor perioade de graţie a plăţilor ratelor bancare pe o anumită perioadă fără perceperea de dobânzi sau penalităţi;
21. Acordarea tichetelor de vacanţă cu posibilitatea utilizării imediată a acestora, concomitent cu contractarea vacanţelor;
22. Suspendarea plăţilor pentru licenţe de transport, taxe de drum, ARR, etc., specifice companiilor din domeniul transportului;
23. Scutirea de la plata impozitului de profit şi pe dividende corespunzătoare anului 2019 şi considerarea ca impozit 0 pe profit şi pe dividende pentru anul 2020, dacă impozitul este reinvestit în activitatea principală;
24. Suportarea prin bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a tuturor cheltuielilor efectuate de către agenţii economici cu materialele specifice pentru prevenirea răspândirii virusului – măşti, dezinfectanţi etc.